Frumoasa și bestia

Projects Frumoasa și bestia

Frumoasa și bestia

balet, adaptare după Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve

„Frumoasa și Bestia”, unul dintre cele mai vechi şi îndrăgite basme ale tuturor timpurilor, punere în scenă de excepţie a Teatrului Muzical Ambasadorii!
Baletul „Frumoasa și Bestia”, adaptare după povestea publicată în 1740 a romancierului francez Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, aduce în fața publicului o poveste nemuritoare, transpusă în pași de dans într-un mod original și sensibil de regizorul și coregraful Valentin Stoica.
Timp de 60 de minute, spectatorii de toate vârstele sunt invitați într-o călătorie fantastică. Pe scenă prinde contur povestea unei tinere sclipitoare, plină de personalitate, care prin bogăția ei sufletească reușeste să vadă dincolo de aparențe și, astfel, să dezlege o veche vrajă, menită să-i fie lecție unui tânăr prinț superficial și plin de sine.
„Elementul de noutate în abordarea poveștii este asocierea acesteia cu basmul românesc, unde se întâlnesc situații similare, iar planul real și cel suprareal se contopesc, dând naștere unei bogate fantezii”, după cum declară regizorul spectacolului.
Conform specialiştilor de la Universitatea din Durham care au folosit metoda antropologică de cercetare, povestea „Frumoasa și Bestia” îşi are originile cel puţin în epoca bronzului, dacă nu chiar în perioada neolitică, acum circa 6.000 de ani. Deşi o vreme s-a crezut că povestea este medievală, fiind culeasă şi publicată de Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve în secolul al XVIII lea, istoricii şi specialiştii în folcloristică susţin că în lume există peste 20 de variaţii diferite ale acestui basm.
Indiferent de origini, „Frumoasa și Bestia” are o valoare socio-culturală de necontestat, iar noua punere în scenă a Teatrului Muzical Ambasadorii, îmbinare unică a artelor, devine un spectacol care nu trebuie ratat.

Galerie

Distribuția

Lasă un răspuns

Adresa de email nu va fi publicată.

Sari la conținut