1. Bună, Carmen! La mulți ani fericiți! Îți mulțumim că ai avut amabilitatea să ne oferi acest inteviu, chiar cu ocazia zilei tale de naștere!
Pentru a începe, ne poți povesti puțin despre călătoria ta în lumea dansului? Când ai descoperit această pasiune și ce te-a motivat să o urmezi?
În primul rând, mulțumesc pentru urare! 🙂
Ca orice fetiță de 3-4 ani, îmi doream să ajung balerină. La vârsta de 8 ani am luat câteva cursuri de dans sportiv și cam aici se încheiase povestea mea cu dansul, până într-o vară când o profesoară de la liceul de coregrafie mi-a spus că aș avea calități native specifice unei balerine și că ar fi indicat să dau o probă de admitere la liceu. Am dat proba, am fost admisă, iar de atunci nu mai m-am oprit din dansat. Mereu mă gândesc la faptul că dansul m-a ales pe mine, nu eu pe el.
2. Dansul presupune un stil de viață, fiind nevoie de multe antrenamente și de pregătire constantă. Ne împărtășești câteva informații despre rutina ta zilnică în ceea ce privește sportul și mișcarea?
Rutina mea constă în primul rând în stretching zilnic imediat ce mă trezesc, apoi înainte de repetițiile de la teatru fac o mică încălzire. În fiecare zi mă antrenez cot la cot cu elevii mei de la cursuri, iar uneori reușesc să ajung și la sala de fitness.
3. Și acest domeniu, ca multe altele, se schimbă constant și apar noi trenduri și provocări. Cum te adaptezi acestora și ce faci pentru a te perfecționa?
Sunt la curent cu tot ceea ce înseamnă noutate în industria dansului, dar și a spectacolelor de musical în general.
Îmi place foarte mult să merg să văd spectacole, să mai fiu din când în când și eu spectator și să observ rezultatele altor colegi de breaslă, iar aici nu mă refer doar la spectacole de dans, ci la orice înseamnă scenă.
4. Dincolo de cariera ta, una evident artistică, ce alte aspirații artistice ai? Ce îți place să faci în timpul liber?
La liceul de coregrafie am avut și cursuri de pian, iar de atunci încerc să mai exersez în timpul liber. Îmi place să cânt și cu vocea, mi-aș dori să știu să pictez, mi se pare foarte relaxant, doar că la acest capitol nu am absolut deloc talent.
5. În ce spectacole ale Teatrului Muzical Ambasadorii te vom vedea în viitor? Ce alte planuri ai?
Alaturi de Teatrul Muzical Ambasadorii voi avea premiera musicalului „Bambi” în cadrul Zilelor Teatrului Muzical Ambasadorii – un spectacol pe care nu trebuie sa-l ratați! Apoi „Șirag de Vise”, unde voi fi Ileana Cosânzeana. Vom relua „Cutiuța Muzicală” 1 și 2, două spectacole ce s-au bucurat de un enorm succes atât în țară, cât și în străinătate. Chiar acum suntem în Istanbul unde le vom juca pe amândouă: „Cutiuța Muzicală – Aventurile Pălăriei Fermecate” și „Cutiuța Muzicală – Strică-Tot și Culorile Fermecate”. Pe plan individual pregătesc un proiect despre care nu vreau să spun foarte multe până când nu se va realiza.
6. Ce sfaturi ai pentru tinerii dansatori care sunt la începutul călătoriei lor în lumea fascinantă a dansului?
Să fie perseverenți, dar mai ales disciplinați. Disciplina este cea mai importantă unealtă pentru a face performanță!
Mulțumim mult! Mult succes în continuare!
Lasă un răspuns