„Asociază-te cu oameni de calitate dacă vrei să ai o reputație bună. Mai bine rămâi singur, decât într-un anturaj nepotrivit.” George Washington
De multe ori vine întrebarea în rândul părinților: „cum să ne asigurăm că anturajul copilului este cel potrivit și că va urma pașii celor 7 ani de acasă învățați din mediul familial?”. Astăzi, mai mult ca oricând, sunt prezente tentațiile abaterii de la norme și reguli.
Ce face diferența în cadrul anturajului este comportamentul învățat la vârsta primei copilării, perioadă în care se dezvoltă abilitățile cognitive-emoționale-sociale. Poate fi încurajator faptul că stă în puterea părintelui de a forma, educa, crește un copil echilibrat, cu valori bine conturate și înrădăcinate.
Influența anturajului se conturează în perioada adolescenței, când este posibil ca adolescentul să treacă printr-o criză identitară. Va depăși cu bine influența unui anturaj negativ atunci când are parte de conectare emoțională, libertatea de a alege, înțelegere și suport din partea persoanelor de referință din familiei. Anturajul poate avea și valențe pozitive atunci când vorbim despre un mediul familial inadecvat, unde este prezentă violența fizică sau verbală, grupul de prieteni devenind suportul comunicațional și emoțional.
Primele semne ale anturajului nepotrivit sunt: stima de sine scăzută, faptul că este mai mereu nervos, agitat, comportament caracterizat prin minciună și furt, ascunde lucruri, pierde interesul pentru anumite activități școlare sau extrașcolare, evită interacțiunea cu familia, își schimbă obiceiurile, are atitudine ostilă, violentă.
Poți să îi vii în sprijinul lui fiind prezent în mod activ atunci când are nevoie, să îl asculți fără să îl critici, să îi cunoști prietenii și să încurajezi vizitele acasă. Trasează-i sarcini și responsabilități, fii atent la ce îl lași să vizioneze în online, oferă-i o alimentație corespunzătoare și implică-l în activități sportive.
Anturajul este o alegere ce îți schimbă viața!
Carmen Mariana Ardeleanu, psiholog
Lasă un răspuns