Adaptare după Ion Luca Caragiale, Ion Creangă, Ioan Slavici, Costache Negruzzi, Petre Dulfu
Spectacolul este o invocare a unor personaje din memoria noastră colectivă, Păcală și Tândală, prieteni nedespărțiți ce reușesc, prin sclipirea lor umoristică, să găsească rezolvare în orice situație. Este o infuzie de cântece, dansuri, zicale și glume tipic românești, atât de impregnate în ADN-ul nostru, încât chiar tânăra generație de copii, care poate aude pentru prima dată de cei doi, îi recunoaște ca pe niște prieteni. Se deschide o lume, o poartă în trecutul nostru. Printre capițe de fân, cu măști ritualice, cu muzică și petrecere, se spune o poveste la gura focului de niște personaje fantastice, de pe alt tărâm.
Spectacolul se deschide cu un festin câmpesc de sărbătoarea ielelor. Un grup de săteni sunt adunați în jurul focului, cântă, dansează, se simt bine și deodată apar ielele ce vor începe povestea lui Păcală și Tândală și vor purta personajele prin călătoria lor, menținând permanent contactul cu publicul. Este un spațiu fix pe câmp/pădure, în jurul unui foc. Toate tablourile ce vor urma, la târg, la casa sultanului, la nuntă, trebuie construite având ca bază această fundație a spectacolului.
Îmi propun ca spectacolul să suprindă esența noastră românească, să se simtă dragostea de viață, de aventură, umorul tipic românesc, prin cântecele tradiționale, spații și cuvânt. Să aducem în atenția copiilor eroii noștri autohtoni, Păcală și Tândală ce ne poartă prin lumi de mult uitate, cu aventuri care s-au petrecut odată sau poate niciodată.
Vârsta minimă recomandată: 6 ani.
Lasă un răspuns