De-a Harap Alb este un spectacol care aduce pe scenă personajele lui Creangă, într-o viziune modernă, prin ochii adolescentului zilelor noastre. Folosind ca instrumente principale muzica, dansul și umorul, ne propunem să familiarizăm noua generație de copii cu universul lui Creangă, utilizând repere ce-i sunt familiare.
Spectacolul debutează cu Horia, un adolescent care, ca orice adolescent, are dispute cu tatăl său pe tema asumării de resposabilități, se ceartă și cu prietena lui cea mai bună, Maria, care îi reproșază egoismul și faptul că mereu se bazează pe ea în rezolvarea temelor școlare – de data aceasta fiind vorba chiar de basmul românesc, un subiect de referință la Limba și Literatura Română.
Dar cine mai are nevoie de astfel povești astăzi? Oare mai avem ceva de învațat din ele?
Cu astfel de întrebări, Horia ajunge să se joace De-a Harap Alb și, prin rolul protagonistului, intră într-o poveste la granița dintre vis și realitate. Pornește într-o călătorie inițiatică la finele careia va dobândi valori precum: asumarea responsabilității, răbdarea, generozitatea, curajul, iertarea. Spectacolul propune o formulă nouă de reîmprietenire cu eroii autohtoni ce au intersectat generații de-a rândul, însă această nouă adaptare își propune să reîncadreze poezia, umorul și esența poveștii lui Creangă, în metrica adolescenței zilelor noastre, efervescente, nerăbdătoare, curioase și mereu în căutare de noutate.
Deși esența poveștii lui Creangă rămâne intactă, abordarea unui limbaj actual este cheia prin care sunt extrase exact acele valori pe care tinerii din zilele noastre le pot accesa ca resurse de dezvoltare personală.

-
Ce ai face dacă ai fi nevoit să te „joci" de-a un basm ca să înțelegi realitatea?
Exact asta face Horia, adolescentul din centrul poveștii.
-
Cine are dreptate: Horia, care crede că poveștile vechi nu mai au rost, sau Maria, prietena lui?
Spectacolul te lasă să decizi.
-
Ce crezi că e mai greu: să treci prin încercările lui Harap Alb sau să-ți asumi propriile responsabilități?
Ambele se împletesc în aceeași călătorie.
-
Ai vrea să vezi basmul lui Creangă prin ochii unui adolescent de azi?
Muzica, dansul și umorul îl aduc mai aproape ca niciodată.
-
Crezi că iertarea și curajul se învață mai ușor printr-o poveste sau prin viață?
Spectacolul propune exact această întrebare, la granița dintre vis și realitate.
-
Ce crezi că descoperă Horia despre el însuși, jucându-se de-a Harap Alb?
Indiciu: responsabilitate, răbdare, generozitate, curaj.

Lasă un răspuns