„Atelierul de jucării”, un spectacol inedit de Crăciun al Teatrului Muzical Ambasadorii, va avea premiera chiar de Moș Nicolae, miercuri, pe 6 decembrie 2023, de la ora 10.00, la Palatul Național al Copiilor din București.
Povestea noastră se petrece vara în atelierul lui Moș Crăciun, unde piticii, elfii și zânele lucrează la fabricarea jucăriilor care vor fi dăruite copiilor iarna, de Crăciun. În timp ce Moșul se relaxează la piscină, jucăriile fac grevă, nemulțumite de felul în care copiii se poartă cu ele. Ca să le liniștească, Moșul găsește o modalitate de a le arăta că cei mai mulți copii sunt buni și că merită jucării sub brad. În același timp, copiii realizează cât de importante sunt Cărțile și ce mare bucurie este să citească povești din ele.
Mesajul principal al acestui spectacolul muzical este îndemnul ca cei mici să se apropie mai mult de lectură, pentru că doar prin cultură vor deveni „oameni mari, nu doar simple jucării”.
Lasă un răspuns