Astăzi a avut loc prima întâlnire dintre colectivul Teatrului Muzical Ambasadorii și Cătălin Petrescu, care a preluat, începând cu data de 10 iulie 2026, mandatul de director general interimar. Cu acest prilej, ministrul Culturii, András István Demeter, l-a prezentat echipei teatrului, în cadrul unei întâlniri desfășurate în Aula Ministerului Culturii.
„Activitatea va continua la Teatrul Muzical Ambasadorii, construind și ducând mai departe toate valorile, mentinând și îmbogățind toate resursele necesare. Vom face analize aprofundate în urma cărora vom păstra toate lucrurile bune și vom găsi soluții comune pentru a îmbunătăți ceea ce este de îmbunătățit”, a anunțat ministrul Culturii.
Cătălin Petrescu este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, la clasa sopranei Silvia Voinea. Și-a continuat parcursul academic prin studii de master și doctorat, obținând, în anul 2026, titlul de doctor în muzică.
Cu o experiență de peste 30 de ani în domeniul artelor spectacolului, Cătălin Petrescu și-a dedicat o parte importantă a carierei teatrului pentru copii și tineret. Încă din 1998 a fost implicat în realizarea spectacolelor pentru cei mici, iar între anii 2000 și 2010 a jucat în toate producțiile pentru publicul tânăr din repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, printre care „Micuța Dorothy”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „Gulliver în Țara Piticilor” și „Cocoșelul neascultător”. Ulterior, a contribuit la aceste producții și din culise, ca asistent de regie și producător.
Ca solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Cătălin Petrescu a interpretat roluri principale în producții precum „Cabaret”, „Rebecca”, „Kiss Me, Kate”, „Silvia”, „Contesa Maritza”, „Liliacul”, „Romeo și Julieta” și „Fantoma de la Operă”.
Parcursul său profesional cuprinde, de asemenea, activitatea de producător și organizator al unor importante proiecte artistice și turnee naționale, colaborarea cu regizorul Franco Zeffirelli pentru filmul „Callas Forever”, participarea la turneul din Statele Unite al Companiei Academice de Operă „Darclee”, sub patronajul Marianei Nicolesco, precum și implicarea în proiecte de operă contemporană, între care filmul „Fidelio ești tu”, produs de Goethe-Institut București.
„Îi urăm bun venit lui Cătălin Petrescu în colectivul Teatrului Muzical Ambasadorii și suntem încrezători că, prin experiența și viziunea sa artistică, vom continua să oferim publicului spectacole de calitate”, transmite colectivul Teatrului Muzical Ambasadorii.


Lasă un răspuns