Luni, 22 noiembrie, de la ora 15:00 și marți, 23 noiembrie, de la ora 11:00, vă invităm într-o călătorie muzicală plină de peripeții, alături de cei mai îndrăgiți eroi ai snoavelor populare românești!
Sunt așteptați la eveniment toți cei care vor să îi întâlnească pe năstrușnicii Păcală și Tândală, cunoscuți pentru istețimea lor bine ascunsă sub masca naivității, simplității și umorului. Vom colinda alături de ei frumoasa lume a satului românesc, cu obiceiuri și tradiții, cu personaje pitorești, cu dansuri, cântece, vorbe de duh și întâmplări nemaiauzite.
„Păcală și Tândală” este un musical de Roman Vlad, în regia lui Atila Vizauer, scenografia Vioricăi Petrovici , coregrafia lui Alis Gheorghe, pe un libret de Smaranda Oțeanu-Bunea și Ivona Cristescu.
Artiștii care dau viață personajelor sunt: Bogdan Șerban (Păcală), Octavian Ene (Tândală), Silviu Alexandru Mihăilă, Camelia Cuzub, Sergiu Neamțu, Andrei Ștefan Racu, Ioana Iordănescu și Jennifer Dumitrașcu. Colorata lume a mediului rural (cu nuntași, negustori, țărani și megieși) este întregită de balerinii Teatrului Muzical Ambasadorii: Alis Gheorghe, Ana Mihai, Octavian Iuga, Silvia Ionașcu, Alexandru Mălăeru, Daniel Goliță, Monica Andreea Cuhartz, Remus Tegzeș.
Vârsta recomandată: 5+
Durata spectacol: 1h
Biletele pot fi achiziționate online, de pe platforma Ticketstore.ro https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii sau de la casieria deschisă în foaierul Sălii Mici a Palatului Național al Copiilor, cu o oră înainte de începerea spectacolului (în limita locurilor disponibile).
Conform reglementărilor legale recent aprobate, accesul la evenimentele organizate de Teatrul Muzical Ambasadorii este permis doar pe baza certificatului cu cod QR, printat sau în format electronic, doar persoanelor vaccinate împotriva virusului SARSCoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Copiii cu vârsta de până în 12 ani sunt exceptați de la măsurile de obligativitate a testării și prezentării certificatului verde.
Lasă un răspuns